Tehnici de supravietuire cu moi!

1. Se ia una bucată valiză, una bucată haină de iarnă (lungă și groasă – știu că preferați astea 2 cuvinte asociate).

2. Se iau toate hainele și tot ce ai de băgat în bagaj și se împăturesc frumos deasupra (adică peste) hăinii de iarnă. Haina de iarnă tre’ să fie întinsă pă pat, desfăcută la prohabfermoar.

3. După ce ai terminat de pus tot închizi haina și tragi fermoaru’. Ai acum în față o sarma uriașă, pe care o bagi în valiză invers. Adică și anume cu fermoaru’ în jos.

4. Iei o coală a4. Iei un marker. Scrie un mesaj de sărbători, ceva siropos gen: să vă fută renii. Sau să-ți cadă mâna fraiere dacă iei ceva din bagaj. Fiți inventivi, ăsta este un joc psihologic. Nu există limite. Pune foaia cu mesajul în bagaj, la vedere.

5. Nu pune lacăt la geantă și nu o înfolia. Altfel cine se mai bucură de urările tale?

Operațiunea nr.2:

1. Odată așezat pă scaunu’ din avion, scoate-ți laptopul și pune-l pă măsuță. Firește că nr. 2 e să-l deschizi, dar ca să nu pierd un număr degeaba nu mai scriu și asta. Deci deschide-l.

2. Intră pe net. Da, se poate și din avion, să ai cardul la îndemână. Plătești și deschizi browser-ul.

3. Trage aer în piept, uită-te la oamenii din jur, ridică un pic capul și dă niște priviri suspecte peste scaun. Tre’ să pari îngrijorat, stresat, nervos. Dacă ești actor bun, smulge 2-3 lacrimi. Așea, perfect.

3. Vorbește singur. Zi ceva de nedescifrat, într-o limbă înventată pă loc. Hai că poți. Acu’ accesează link-ul ăsta.

Tocmai ai reușit să:

a. îl omori pe cel de lângă tine: făcu’ infarct.

b. îl faci p’ăla de lângă tine să-și retrăiască toată viața, să se căiască, să ierte, să iubească, să aprecieze; o să-ți mulțumească.

c. ajungi la poliție imediat cum aterizează avionul, ceea ce e cel mai plăcut și amuzant lucru dacă ai chef de joacă cu mințile oamenilor; recomand să aveți timp la dispoziție pentru asta. E priceless.

Intre romantism si iluzie

Comediile romantice au in general mare succes fiindca vand oamenilor vise frumoase, evadare din realitate/compromis si finaluri fericite. Si, chiar daca si mie imi place asta, nu sunt de acord cu metoda. Este marketing veritabil si, uneori, speranta desarta. Razi si plangi la un astfel de film, astepti finalul fericit si, cand s-a terminat te intorci poate la o viata searbada, la un sot gelos si violent, sau o femeie netrebnica si artagoasa, si te minunezi in ce ‘minunatie’ de relatie esti (altii cu bun simt se intreaba macar cum au ajuns acolo…). Problema acestor filme este momentul in care trec granita romanticului si ajung pe taramul iluziilor. Ca incearca sa te compare. Ca te imbie la imitatie. Si, din aceasta cauza, atentia privitorilor este distrasa exact de la lucrul cel mai important: dragostea in sine – fara ambalaje, fara feti-frumosi si cosanzene, fara restaurante luxoase, vacante romantice, turnuri imposibile. Hai sa fim seriosi: nu toti sunt asa, de fapt majoritatea nu e asa, nu toti isi permit “finalurile fericite” bazate aproape exclusiv pe suportul exterior si finalitate. In fond, ce e un “final fericit”? Oamenii trebuie lasati sa-si traiasca dragostea in felul lor: cu stangacii, saruturi si imbratisari imperfecte, cu saracie, defecte… aici trebuie sa fie dragostea, aici trebuie sa fie speranta. Nu in senzatiile si lacrimile pe care ti le dau filmele romantice prefabricate. Cu toate acestea, nu am sa incetez sa ma uit la comedii romantice. Dar eu am sa-mi traiesc dragostea asa cum stiu: cu atat farmec cat am, cu cat stiu sa sarut sau sa mangai, cu cati bani am, cu rudele pe care le am, cu problemele care sunt si care vor aparea. Nu mai cred in finaluri fericite. Cred in dragoste.

Romanica

Degeaba se lauda americanii ca America e tara tuturor posibilitatilor.Pentru ca daca stati si analizati bine,noi, de fapt traim in tara tuturor posibilitatilor.

Deoarece in tara la noi,avem cei mai multi bogatani care de fapt sunt oieri din nastere,la noi se omoara oamenii pe trecerile de pietoni,la noi in tara infractorii  care protejeaza alti infractori si pe deasupra mai iau si salarii grasute pentru asta.

La noi se intampla sa vezi seara de seara la stiri ca a mai fost gasit un prunc abandonat in cimitir/ghena/pe treptele spitalului nu stiu care,etc.Tot la noi vezi politisti balbaiti care sunt pusi drept ”purtatori de cuvant” cand se isca vre-o crima pasionala genul ”Nea Ion a ucis-o pe Tanti Leana,deoarece banuia ca aceasta il inseala cu vecinul de 98 de ani , Nea Gheorghe” —>Crima Pasionala dom’le!

Vedete tampe, vampe, stralucitoare care servesc drept modele in viata pentru copiii din ziua de azi care ”inghit” nesatiosi toate informatiile negative si accepta toate vulgaritatile aruncate de acesti oameni cunoscuti.

De aceea avem site-uri pline de fetite de maxim 12 ani in pozitii asa-zis provocatoare,de aceea la noi in tara, violurile si abuzurile sunt la ordinea zilei.

Si din aceeasi cauza noi, deja nu ne mai oripilam cand vedem omoruri, spagi,ilegalitate,minciuna,violuri,batjocoriri s.a.m.d., pentru ca am crescut cu totii in mediul asta…

Trist.

Perioade ale vietii. Part One

Am avut si eu perioade...Am avut perioade in care ma adoram.Eram tot ce-mi trebuia si-mi eram de ajuns.Eram si un picut narcisista,ce sa zic!Am avut perioade in care zambeam si radeam in adevaratul sens al cuvantului...Radeam pentru ca asa simteam,pentru ca nu era ceva care sa ma faca sa ma simt trista,sau mai putin om decat ceilalti.Pentru ca eram fericita,simpla,fara idei preconcepute,tabu-uri si nici regrete.Eram copil inca,poate de-aia nici nu-mi pasa cat sau daca fac rau.Traiam si atat.Tot ce-mi doream era sa fiu MARE!Si asta includea un job bun,care sa-mi placa,sa am haine multe-multe si cam atat.
Eram fericita pentru ca,atunci ma credeam iubita,pentru ca ascultam tot ce imi spuneau oamenii,si ii credeam din simplul motiv -> "Ce motiv ar avea sa ma minta?"Nici nu mai stiu de cate ori ma intorceam seara tarziu[atunci mi se parea tarziu la 10 seara],si bunica mea statea in poarta casei asteptandu-ma cu o mie de griji,intrebandu-se pe unde mai sunt si ce fac.Copilaria mea a fost naspa.Am fost tintuita in casa,fara jucarii,prieteni sau prietene.Doar carti.Rar tv. pentru ca "ma prostea".Din cauza asta,am invatat sa fiu cea mai timida persoana din lume.Cerseam afectiune la tot pasul.Aveam vecini care se jucau fotbal,leapsa,cu masinutele cu orice...Stateam pe geam si ma uitam la ei.La scoala am fost 8 ani cea mai buna eleva din scoala si din clasa.Desi mi-am schimbat scoala de 3 ori in acesti 8 ani.Deci,n-am prea apucat sa-mi fac prieteni nici in generala...Intre timp,in clasa a VI-a au plecat ai mei in strainatate si am ramas cu bunica si cu sora mea cea mica.Eram responsabila si pentru ea,si pentru mine.Bunica era deja foarte in varsta si nu putea sa duca tot greul in casa.Dimineata o duceam pe sora-mea la scoala,ma intorceam si plecam si eu la scoala care era la vre-o 20 de km de unde stateam atunci.Intre timp,deh...eram si eu libera intr-un fel,si am reusit sa-mi fac o gasca de prieteni.Ma simteam ca niciodata.Protejata.Intr-un anumit fel....In clasa  a 8-a,la vre-o doua saptamani,ai mei draguti parinti s-au hotarat sa-mi mai futa un pic viata.Si,hai sa ne luam copilu' in Spania ca e mai bineee!!Si asa am ajuns eu,un copil de 13 ani,intr-o tara straina,unde pana si parintii mei imi erau straini pentru ca nu-i mai vazusem de o groaza de timp...Am inceput scoala acolo.Nici tzipenie de strain in scoala aia,asa ca am venit ca o lovitura...:))Ma simteam ca un extraterestru,mic si verdeee...Stateam singura in banca,in recreatii eram singura mereu eram singura...Cand am inceput sa pricep cat de cat spaniola,sau mai precis castiliana,am inteles ca desi ei erau cu zambetul pe buze cand imi vorbeau...de fapt imi vorbeau foarte urat...Hija de puta,vete a tu pais de mierda;que haces tu aqui,es que alli no teneis comida;vete a tu pais mierda etc...Cei mai draguti erau cei care ma ignorau.Si asta am incercat sa fac.Sa ma fac cat mai mica si invizibila daca era posibil...Pierdeam orele in toaleta fetelor plangand,asteptand sa se faca ora plecarii sa pot sa ies in siguranta,pentru ca ma amenintau ca ma asteapta la poarta scolii sa imi taie mainile...cum era si un cantec in perioada aia.Plangeam de neputinta,plangeam cat pentru toata lumea.Ma rugam de ai mei sa ma trimita in tara si ma refuzau de fiecare data,negand parca,realitatea.Timp de 2 ani am trecut prin cele mai grele momente ale vietii mele.Am venit acasa...si am rugat un prieten sa imi faca rost de un steag.Saracu'...pentru chestia asta o sa il tin minte tot restul vietii mele...La 2 noaptea s-a dus sa imi fure un steag de pe scoala unde invatasem eu,si cu o ora inainte sa plec spre Spania,a venit la mine si mi l-a adus...L-am agatat pe geam si flutura in vant...ce-mi crestea mandria!Of:P In timp,am reusit sa devin puternica,zic eu.Am reusit sa trec peste tot ce-mi spuneau,am ignorat mult timp zvasticile desenate cu pixul pe gecile mele,sau ghiozdan,sau momentul in care mi-au dat foc la par...am reusit sa incep sa ii urasc din tot sufletul meu si sa le port pica mult timp de atunci.Ranile nu mi s-au vindecat.Inca visez momentele alea,inca simt cum un coleg de clasa m-a scuipat si cum ma striga fiica de curva,doar pentru ca aveam tupeul sa vin zilnic la scoala.Inca am ranile astea in suflet si nu mi se vor vindeca niciodata.Am incercat ca experienta asta sa nu ma afecteze,dar contrar dorintei mele,s-a intamplat.Cu o zi inainte sa plec definitiv din Spania,m-am dus la scoala si le-am spus colegilor niste lucruri pe care le adunasem de prea mult timp.Fara furie,fara lacrimi.
Am avut nevoie de prieteni.Voi m-ati gonit.Am avut nevoie de profesori sa ma apere si ati intors capul.Am avut nevoie sa imi vorbeasca cineva frumos.Macar cineva.Nimeni nu a facut-o.Mi-am primit insulte pe nedrept.Nici macar nu v-am vorbit vreo-data pana acum.N-am meritat nimic din ce mi-ati facut.Si pentru lucrurile astea o sa platiti mai devreme sau mai tarziu.
Si am plecat.
N-am avut nevoie sa ma compatimeasca cineva.Vreau doar sa va arat ca o serie de decizii proaste,duc la o posibila viata de rahat.
Si acum...acum sunt alta.Desi cu aceeasi frica de a fi respinsa,stau cu capul sus.Pentru ca nu am facut nici un rau nimanui.Pentru ca sunt genul de persoana care iarta.Pe ei nu i-am iertat...prea au lovit adanc.Nici nu o sa ii uit vreodata...

Poveste pentru copii

Tot mai multa lume descopera pe masura ce inainteaza in varsta ca nu au fost pregatiti indeajuns de catre parinti, care in loc sa le spuna lucruri reale si utile, i-au prostit cu tot felul de fantezii si povesti care nu au nicio aplicabilitate in viata de zi cu zi.
In general, toti parintii sunt indemnati pe diverse cai sa isi educe copiii ca pe niste mielusei, sa se poarte frumos, sa vorbeasca frumos, sa nu dea atentie rautatilor, daca iau o palma sa intoarca si celalalt obraz, sa ajute pe ceilalti, sa se comporte bine in societate, sa imparta cu altii.. si multe altfel de prostii inimaginabile care constituie slabiciuni gata sa fie exploatate de ceilalti. Practic ii educa pe cei mici sa fie batjocura altora, in loc sa le contureze un caracter incisiv si ce-i drept egoist, mascat intr-o aparenta lumina calda si nevinovata a personalitatii lor astfel incat sa aiba taria si tupeul sa faca ceva in viata.

La baieti as putea sa spun ca este altfel, fiindca acestia nu sunt tinuti din scurt si mai umbla, cunosc diversi oameni mai maturi care se deschid in fata lor cu sinceritate, practic iau contact cu realitatea si trag si ei niste concluzii, se autoeduca ca orice om care se adapteaza mediului in care traieste. Baietii ajung sa fie cu capul pe umeri mult mai din timp decat fetele care poate imbatranesc la fel de ingramadite ca in prima zi, lucru care de altfel s-a facut cunoscut de-a lungul timpului hranind astfel impulsul de misoginism al barbatilor.
Inca de mici, fetele sunt tinute de manuta si nu sunt scapate din ochi. Tot timpul merg “cu lantul de picior”, nu au voie sa se duca colo, nu au voie sa se duca dincolo, nu au voie sa stea prea tarziu afara, nu au voie sa discute cu oameni necunoscuti.. traiesc ca intr-un borcan in care sunt inconjurate de fanteziile si parerile insuflate de parinti, crezand ca lumea este asa cum zic ei. Chiar si instinctele sexuale le sunt stirbite de preconceptiile parintilor.. “ce daca iti face placere? nu pune mana acolo ca este rusine”, nu face aia, nu face ailalta, nu ai voie!
Daca atunci cand baietii intalnesc persoane mature care se deschid sincer inaintea lor, in fata fetelor acestia sunt mult mai inchisi si vorbesc cu ele ori precum cu niste catelusi mici adorabili, ori lucruri pe care nu le-ar vorbi in alte circumstante, fapt care alimenteaza caracterul inapoiat si indepartat de realitate al fetelor.
Pe urma, cand se fac mai mari si trebuie sa dea piept cu viata reala incepe sa li se para ciudat ca ala vorbeste asa, ca ala ce urat vorbeste, ca uite ala cum se poarta, ca ce nemernic e celalalt si tot asa. Iesite din borcanul lor roz cu printi si printese inconjurati de flori si inorogi, se trezesc inconjurate de o lume cenusie cu tot felul de oameni pentru care nu au fost pregatite, trebuind sa se adapteze din mers si sa invete pe spatele propriilor greseli care le fac sa sufere.
Iata o poveste pentru copii pe care o propun parintilor sa o spuna fetelor in locul acelora cu “Fat-Frumos” si alte SF-uri:
A fost odata ca niciodata un baiat care i-a cerut unei fete sa se marite cu el.. Fata a spus “NU”.  Si a trait fericita pana la adanci batraneti, fara sa spele, fara sa gateasca, fara sa calce pentru nimeni, iesind cu prietenele ei, facand-o cu cine avea chef, cheltuindu-si banii pentru ea insasi, fara sa lucreze pentru altcineva. Sfarsit.
Da, se poate sa ziceti.. pai cum? Ca dupa ce o cresc cu povestiri de-astea nu se mai marita fata. Lasa iubirea si dragostea sa hotarasca unirea ei cu altcineva, nu sa o inseli sa se marite de tanara si sa isi nenoroceasca toata viata, sa o bagi sluga la altul in casa sau sa alegi tu pentru ea in genul “de ce stai cu ala? E sarac lipit!”.