Ieri dimineata am iesit taras din casa pentru o vizita scurta la doctor. Nici nu vedeam pe unde calc. Nu vedeam, nu vedeam, dar am vazut un pustiulica grasomeg cu un buchet de flori in mana si cu ghiozdanul la spate.
Hopaaa, incepe scoala.
Normal ca mi-am adus aminte de prima mea zi de scoala cand iubitorii mei parinti m-au dus clasa celei mai bune invatatoare. Asa ziceau ei. Eu o uram din toti rarunchii. Era vecina cu noi si, de cate ori ma vedea, imi zicea „carno” si ma lua de nas. Dar nu va inchipuiti ca ma mangaia dragalas. Nuuu, nici pe departe. Imi storcea nasul de-mi ajungeau lacrimile-n barba in secunda urmatoare. Dupa fiecare intalnire cu ea ma tineam de nas si incercam sa mi-l repar, aveam impresia ca mi-l strica.
In fine, pana sa inceapa scoala eram absolut convinsa ca parintii mei n-au de gand sa ma lase la ea in clasa. Cand a venit 15 septembrie… surprizaaa! Am stat eu printre copii cat am fost afara, la careu, si cand am intrat in clasa m-am pus pe jelit. Mama a incercat discret sa ma calmeze, dar pe mine nu ma interesa asta. M-a mintit ca imi ia bicicleta daca tac, ca nu stiu ce imi mai ia. N-are rost sa zic ca nu mi-a luat nimic, dar oricum nu ma interesa asta. Scopul meu era sa nu raman in clasa scorpiei.
Am vazut ca plansul nu da rezultate si am inceput sa ma tavalesc pe jos si sa ma dau cu capul de pardoseala. Nimeni nu stia ce am. Nici macar mama. Pai, normal ca nu stia… ca nu ma intreba nimeni si pe mine de ce plang. Ceilalti parinti se uitau cu ochii mari si isi faceau cruci cu mainile si cu picioarele. Copiii n-aveau nicio treaba, aia radeau.
La un moment dat, stiu ca obosisem… ca eu nu plangeam in sensul propriu, eu tipam. Incepusem sa ragusesc.
Dupa atata chin si atata galagie, a intrat in clasa directorul scolii. Un individ slab, cu capul pana-n tavan si mi-a zis: „Crocodilule, ia spune-i lu’ nenea de ce plangi tu?”
Cu botul lasat si tragandu-mi mucii-n teaca am inceput: „finca asta e rea si ma trage de nas si io nu vreau sa raman la ea!”
M-a imbarligat nenea directorul cum m-a imbarligat (nu, nu mi-a dat cerceii astia )si am ramas la scoala.
Am trait in continuare cu acelasi cosmar. Cu prima raceala a venit si clipa razbunarii. Cand am vazut mana cu vene proeminente si cu unghii rosii ca vine spre mine, am tras aer in piept si la contactul cu pielea am suflat cu toata puterea.
Nu degeaba imi zicea tata in fiecare seara ca la scoala trebuie sa dau tot ce-i mai bun din mine=))
Superb! Mai ales titlul!!!Cat despre tanti si despre ce i-ai facut, felicitari!!!!!!
RăspundețiȘtergere